Trăim într-o perioadă în care percepţia este la fel de importantă ca evenimentele, dacă nu chiar mai importantă. Reţelele de socializare fac ca percepţia să ajungă la dimensiuni impresionante. De exemplu, o greşeală din reclamă, câteva cuvinte ale unui politician care nu ia în calcul anumite sensibilităţi ale opiniei publice, rămân întipărite în mintea celor care au urmărit reclama sau au ascultat ce spune politicianul în urmă cu 10-15 ani.
Noile canale media au schimbat situaţia în toate aspectele. Orice greşeală făcută este multiplicată şi i se adaugă o dimensiune la care nu ne gândeam. Această influenţă poate fi folosită şi în sens bun, şi în sens rău.
De exemplu, într-o perioadă în care Turcia a rămas oarecum lipsită de apărare din perspectiva ameninţărilor aeriene, faptul că Rusia a acceptat să livreze sistemele de apărare aeriană S-400 a influenţat pozitiv imaginea pe care o are despre Rusia jumătate din populaţia Turciei. Potrivit raportului Centrului de Cercetare Sociall, care a prezentat aceste rezultate, procentul peroanelor care nu au fost influenţate de această abordare a Rusiei este de 25%.
Există o latură istorică pentru care procentul celor care nu au fost impresionaţi este atât de ridicat. Rusia, singura ţară cu care Imperiul Otoman a purtat şapte războaie serioase în decurs de 150 de ani, de la mijlocul secolului 16 până la începutul secolului 18, are o imagine suficient de proastă încât să nu fie asociată cu ideea de prietenie, din cauza atacurilor şi crimelor comise împotriva Turciei şi a întregii lumi turcice.
Faptul că în prima perioadă a revoluţiei comuniste, Rusia a sprijinit tânăra mişcare Kuvayı Milliye (forțele neregulate turceşti din primele fazele ale Războiului de Independență al Turciei, formate după ocuparea țării de către puterile aliate ca urmare a înfrângerii Imperiului Otoman în Primul Război Mondial – n.red.). împotriva Europei şi a furiei preşedintelui american Woodrow Wilson a reuşit să influenţeze elita politică, chiar dacă nu şi opinia publică din Turcia, în sensul schimbării acestei percepţii. Însă din cauza eforturilor SUA, această schimbare a avut o viaţă scurtă iar Turcia s-a regăsit în interiorul NATO. După comunişti, Rusia a urmărit o politică mai realistă.
Ce păcat că Putin şi echipa sa, care nu doar că interpretează greşit evenimentele dar se şi încăpăţânează, la fel cum făceau comuniştii, să nu recunoască pe altcineva, par că vor pierde repede prietenia Turciei pe care au câştigat-o atât de dificil.
În Irak şi în Siria există, cu siguranţă, grupări care trebuie catalogate drept teroriste. În relaţia cu aceşti terorişti, de la PKK până la ISIS, pe care numeroase forţe străine – printre care şi Rusia – îi cresc şi îi hrănesc, Putin şi generalii săi nu sunt mai atenţi decât omologii lor americani. Susţinerea, încă de la început,de către Rusia a unui regim criminal în Siria ar fi trebuit să ţină permanent Turcia pe ghimpi. Această colaborare a forţat până la urmă Rusia să încalce promisiunile făcute.
În Libia, Rusia nu a împiedicat ca o organizaţie paramilitară să livreze personal şi logistică pucistului Haftar, ceea ce a generat îngrijorări serioase în legătură cu poziţia finală a Rusiei faţă de Turcia. Sondajul efectuat de Sociall arată că şapte din zece persoane intervievate au o părere negativă despre Rusia.
Articol de Hakkı Öcal
Traducerea: Florin Matei/rcostea
Sursa<RADOR
