Joi seară, Adrian Năstase a anunțat că a făcut o plângere împotriva lui Klaus Iohannis și că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, pentru gestul „meschin” de a retrage decorația sa, precum și ale celorlalți care au condamnări penale, transmite Mediafax.
„Am trecut într-o altă fază, am făcut o plângere prealabilă, urmează o acțiune în instanță, pentru că după părerea mea e vorba de un gest discreționar în condițiile în care textul respectiv nu oferă niciun fel de garanție de stabilitate în ceea ce privește acordarea sau retragerea decorațiilor. (…) A te raporta la ce s-a intamplat acum 12 ani și a reexamina acele lucruri este absolut aberant. Nu discutăm aici despre Maniu, sunt lumini și umbre, într-un fel mi se pare un gest absolut meschin și cu asta încheiem un capitol care mă deranjează”, a afirmat Adrian Năstase, la România TV.
Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 11 decembrie decretele privind retragerea decorațiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean și Ionel Manțog, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.