Olguța Vasilescu, reacție sarcastică la declarațiile ministrului Cîțu

174
5 minute de lectură

Olguța Vasilescu l-a ironizat pe ministrul de Finanțe Florin Cîțu, transmite Mediafax, afirmând că, „după mintea lui”, situația e mai rea acum decât când au preluat social-democrații guvernarea, deși PSD a preluat guvernarea când deficitul bugetar era mult mai mare. Aceasta l-a întrebat pe ministru „ce fumează”.

„Să îi răspundem și ministrului Cîțu care a ieșit azi ca mâțu să miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD, deși guvernează ei… 1. Se plânge de un deficit de sub 3 mld lei la pensii anul acesta. Când noi am preluat guvernarea, acest deficit era de 16 mld lei. După mintea Cîțului e mai rău acum…”, a scris fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook, ca replică la afirmațiile ministrului de Finanțe Florin Cîțu, care a spus, joi, că PSD a lăsat „găuri” la buget.

Social-democratul a motivat că PSD a influențat scăderea deficitului bugetar și majorarea punctului de pensii.

„2. Tocmai transferul contribuțiilor pe care îl contesta PNL, fiindcă nu au cum să recunoască faptul că ieșeau degeaba în piață la proteste când noi aveam dreptate să facem această inginerie, a ajutat la scăderea deficitului și la capacitatea statului de a majora punctul de pensie. Pentru că pensiile nu au crescut din împrumuturi, ci din mai buna colectare la buget ca urmare a transferului contribuțiilor”, a explica Olguța Vasilescu.

Totodată, ca soluție pentru deficitul la pensii, aceasta a făcut referire la proiectul de lege al fostului ministru de Finanțe, Orlando Teodorovici, prin care cei care nu plătesc contribuțiile la stat la timp vor suferi pedeapsa cu închisoarea.

„3. Ca să elimine total deficitul la pensii, trebuie închis cercul și adoptată legea lui Teodorovici, care prevede reincriminarea infracțiunii de stopaj la sursă, fiindcă sunt încă mulți angajatori care nu varsă contribuțiile, deși acestea reprezintă acum banii angajaților și e furt ceea ce fac”, a argumentat.

Fostul ministru al Muncii a mai spus despre Florin Cîțu că „nu își cunoaște nici măcar atribuțiile ca ministru de Finanțe”.

„El mă acuză pe mine, ministrul Muncii, de proasta colectare a contribuțiilor. Apocalipticule, e fix jobul tău ca ministru de FINANȚE, pentru asta te plătim!”, a completat Olguța Vasilescu.

Deputatul PSD a adus-o în discuție și pe Violeta Alexandru, ministrul Muncii, despre care spune că face un „joc de balet”, împreună cu Florin Cîțu, în ceea ce privește Legea pensiilor.

„5. Întrebat fiind azi dacă vor crește pensiile anul viitor, face același joc de balet ca și baubaul de la Muncă. Spune că va respecta legea în vigoare! Legea în vigoare acum, care prevede creșteri, sau legea în vigoare de după turul 2, fără creșteri, eventual și cu impozitarea pensiilor sub 2000 lei?”, a motivat Olguța Vasilescu.

Aceasta a mai spus că liberalii „plimbă zvonuri” cum că PSD ar fi furat, însă sunt „habarniști”, și l-a întrebat pe ministrul Finanțelor „ce fumează”.

„6. Plimbă niște zvonuri că s-au furat bani de la buget și e penal și e grup infracțional și prostiile lor de habarniști, pentru a se asigura că poporul rămâne iar inert la măsurile de austeritate pe care le pregătesc! Ce bani am furat noi? De unde? Cât? Ce fumezi?”, a întrebat aceasta.

„7. Spune că deficitul nu poate fi ținut sub 3 la sută anul acesta. Noi am putut, deși în fiecare an mințeai tu, apocalipticule, că va fi mai mare. Banca Mondială spunea săptămâna trecută că se poate. Dar dacă ești prost sau te cheamă Cîțu, nu știi cum și nici nu întrebi unii mai deștepti ca tine!”, l-a ironizat Lia Olguța Vasilescu pe Florin Cîțu.

Aceasta i-a transmis un avertisment ministrului liberal: „Pregătește-ți blana că văd că te mănâncă! Spune că sunt guralivă. Nu ați vazut nimic până acum, habarniștilor! Credeți că nu vom avea reacție când vedem cum vă bateți joc de munca noastră și de toate categoriile sociale?”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a spus, joi, că are soluții pentru a diminua deficitul bugetar și a dat asigurări că bugetul pentru 2020 va respecta legislația care prevede creșterile de pensii și salarii. Pentru reducerea deficitului, ministrul va discuta cu reprezentanții ANAF.

Acesta a dat exemple de “găuri” lăsate de PSD deficitul de 2,9 miliarde de lei de la bugetul asigurărilor sociale, deși se prevedea un excedent de 2,9 miliarde și o datorie de 1,8 miliarde de lei către companiile care au plătit concediile medicale și cărora Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să le returneze banii.■

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele