Opoziția este pe primul loc în alegerile parlamentare din Slovacia

15
1 minut de lectură

Partidul de opoziție OLANO conduce clasamentul alegerilor parlamentare din Slovacia, conform sondaj și rezultatelor parțiale afișate duminică, alegătorii pedepsind conducerea de centru-stânga Smer, care a dominat viața politică a țării de mai bine de un deceniu, transmite Mediafax, citând Reuters.

OLANO, o mișcare politică axată pe combaterea corupției, a luat 23,7% din voturi, după centralizarea rezultatelor dintr-o treime din circumscripții, înaintea Smer, care are 20,6%.

Sprijinul pentru OLANO a crescut de la mai puțin de 6% la sfârșitul anului trecut, concentrând un vot de protest față de corupția la nivel înalt, alimentat și de uciderea unui jurnalist de investigație în urmă cu doi ani.

Un sondaj de ieșire pentru Markiza TV a arătat câștiguri și pentru alte partide liberale și conservatoare, care ar oferi OLANO o poziție puternică pentru a conduce negocierile de formare a unui guvern de centru-dreapta.

Rezultatele parțiale, în principal din zonele rurale, unde Smer este mai puternic, au arătat unii parteneri potențiali ai coaliției aflată la conducere situându-se ușor sub pragul necesar intrării în Parlament.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele