Oprișan cere demisia senatorului PSD care a folosit elicopterul SMURD. „Ar trebui dat afară”

7 minute de lectură

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan cere demisia sau excluderea din PSD a senatorului Virginel Iordache, transportat la București de la Suceava cu elicopterul. Senatorul susține, la rândul lui, că nu a dat niciun telefon și nu a vorbit cu nimeni despre transport, decizia aparținând medicului.

Marian Oprișan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că cere categoric demisia senatorului Virginel Iordache.

„Nu se poate așa ceva! Este inadmisibil să ai asemenea comportament în țara asta. Dacă are onoare, o face, își dă demisia, dacă nu o să rămână cu onoarea nereparată, ar trebui dat afară din partid. Eu voi cere să fie exclus din PSD”, a spus liderul PSD.

Ulterior, Biroul de Presă al PSD Vrancea a trimis un comunicat de presă, în care arată că Marian Oprișan este „profund dezamăgit” de recentul scandal în care a fost implicat Virginel Iordache.

„Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, ar fi cerut abuziv să fie transportat cu elicopterul SMURD la București pentru a fi tratat de o afecțiune minoră, o enteroviroză. Marian Oprișan i-a cerut acestuia demisia de onoare urgentă din cadrul PSD, dar și din funcția de senator, reproșându-i erori grave de conduită și deservicii de imagine aduse echipei social-democrate”, se arată în comunicat.

„Aceste gesturi sunt incompatibile cu social-democrația, precum și cu dedicarea echipei Partidului Social-Democrat de a clădi o relație sinceră și cinstită cu electoratul și cu întreaga țară. Domnul Virginel Iordache a dovedit lipsa oricăror valori comune cu viziunea și programul politic al PSD, dar și o iresponsabilitate periculoasă pentru funcția de Senator al acestei țări”, susține Oprișan, adăugând: „Îi solicit un minim gest de onoare: demisia imediată din funcția de senator și din cadrul Partidului Social Democrat. În prag de alegeri, este singura opțiune. Nu putem lăsa asemenea abuzuri și inconștiențe să păteze o campanie electorală demnă, eforturile unei echipe de zeci de mii de oameni și așteptările a milioane de români din țară și din Europa!”.

În cazul în care refuză să demisioneze, Marian Oprișan susține că va cere excluderea senatorului din partid.

La rândul său, senatorul Virginel Iordache scrie pe Facebook că a fost acuzat „de tot felul de netrebnicii” pe care le-ar fi săvârșit în această perioadă. Senatorul precizează că starea sa de sănătate s-a degradat brusc în noaptea de 12 mai, însă în 13 mai a rămas acasă. În 13 mai, febra i-a ajuns la 39,6, iar durerile de cap și de articulații au devenit aproape insuportabile, astfel că a doua zi s-a prezentat la Urgențe la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

„Aici am rămas până în jurul orei 14….?!, timp în care mi s-a administrat un algolcamin injectabil, perfuzii cu B1 si B6, am fost consultat de 2 medici de specialitate. Mi s-a făcut de asemenea un ECO cord, care nu a dezvăluit nimic din cauzele bolii. După aceste examene medicale, am fost informat că medicii nu știu ce diagnostic să-mi dea, că există o polemică medicală și că în seara respectivă voi fi internat la Reumatologie. În toată această perioadă starea mea de sănătate se degrada continuu. La sosirea mea în secția de Reumatologie, medicul mi-a spus că de fapt locul meu nu este acolo, că nu rămân decât peste noapte, pentru că s-ar putea sa am ceva viral și trebuie să merg la Infecțioase. Apoi a venit medicul de gardă, de la Infecțioase, spunându-mi că nu aș avea simptome de infecțioase, dar dacă aș dori, a doua zi m-ar putea interna, dar trebuie să mă informeze că pe secție este epidemie de rujeolă. Evident miercuri am fost internat la secția de infecțioase, mi s-a făcut un tratament și mai multe investigații, dar starea mea de sănătate se degrada continuu. Eram suspect de meningită, de o enteroviroză sau o infecție cu mycoplasma și de multe altele pe care nu are rost să le înșir. Noaptea de miercuri spre joi a fost cumplită. Febra a crescut, transpirații puternice si dureri de cap incredibile”, scrie senatorul.

Acesta spune că a doua a avut o discuție cu medicul care îl îngrijea și care i-a spus că este o boală infecțioasă, că observă că starea sa s-a înrăutățit. Tot senatorul spune că medicul i-a sugerat să facă puncții lombare pentru „a elucida enigma meningitei”, însă le-a refuzat.

„La întrebarea mea ce să fac, în aceste condiții, domnia sa mi-a spus că poate ar fi mai bine să încercăm un transfer la o clinică universitară de specialitate, unde există o mai mare varietate a metodelor de investigație. Nu s-a pus nicio clipă problema de lipsa de profesionalism, de lipsă de deontologie profesională din partea medicilor și a personalului medical din cadrul Spitalului din Suceava. Ba dimpotrivă tot personalul a dat dovadă de disponibilitate, de profesionalism dar atât s-a putut face la Suceava. Nu am refuzat nici-un demers medical (cu excepția celui menționat), nu am pus la îndoială niciun moment capabilitatea medicilor din Spitalul Județean Suceava. În urma demersurilor făcute de medicul ce mă îngrijea, am primit acordul transferului de la Suceava la Spitalul de boli infecțioase Matei Balș din București, iar mijlocul de transport nu putea fi altul decât salvarea sau elicopterul, deoarece transportul trebuia să se facă sub supraveghere medicală. Dată fiind starea sănătății mele, faptul că salvarea ar fi făcut cel puțin 6 -7 ore până la București s-a hotărât să fiu transferat cu elicopterul, în condițiile în care vremea o permitea și elicopterul disponibil. Lucru cu care am fost de acord. Precizez că nu am dat nici-un telefon, nu am vorbit cu nimeni despre transportul meu, lucruri care pot fi verificate cu ușurință. De toate aceste aspecte s-a ocupat medicul care mă trata și care a fost mai mult decât corect cu mine. Medicul nu a tratat senatorul ci pacientul, alegând cele mai optime metode pentru a-i conserva starea de sănătate”, scrie Iordache.

Acesta adaugă că a făcut o „sinteză a filmului mult discutatului caz Iordache”, mărturie stând analizele medicale, fisele de observații, diagnostic etc.

„Acum, în final, nu pot să nu mă întreb cât de josnic trebuie să fii să minți, să folosești starea de sănătate a unui om ca armă politică, de ce trebuie să ne comportam îm felul acesta?”, se întreabă senatorul.

Managerul Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Râmbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că senatorul Virginel Iordache, internat săptămâna trecută în spital cu enteroviroză, i-a amenințat și presat pe medici să solicite elicopter SMURD pentru a fi transfertat la București și că acesta nu a avut un comportament adecvat poziției sociale pe care o are.

Presa locală a scris că senatorul PSD Virginel Iordache a fost transportat la București, săptămâna trecută, de la Suceava, acuzând dureri de cap, amețeală și diaree. Senatorul a fost consultat şi i s-a spus că nu este nimic grav, dar parlamentarul a insistat să fie transferat cu elicopterul în Capitală.

În replică, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că pacientul nu ar fi fost transferat dacă nu ar fi existat probleme și că sunt criterii ale DSU privind astfel de demersuri.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele