PANORAMA: Italia, o ţară cu suveranitate europeană

93
4 minute de lectură
LIVERPOOL, ENGLAND - APRIL 26: A man ties an Italian flag to a lampost outside Alder Hey Children's Hospital on April 26, 2018 in Liverpool, England. Tom Evans the father of seriously ill, 23-month-old, Alfie Evans has said he will meet with doctors to discuss taking his son home. The Court of Appeal has upheld a ruling preventing Alfie's parents taking their son for treatment to Italy. (Photo by Anthony Devlin/Getty Images)

Angela Merkel care îl sună pe premier pentru că nu-i place ministrul nostru de externe. Ministrul economiei este aprobat de UE (a fost unul dintre creatorii Pactului Fiscal, formula responsabilă de strangularea economiei noastre). Pierre Moscovici care aplaudă. Comisarii europeni care sărbătoresc. Noul guvern italian s-a născut sub semnul castei europene. Între timp, în Marea Britanie, în ciuda votului popular de acum trei ani, Brexitul agonizează. Două evenimente care dau naștere aceleiași întrebări: Dumnezeu ne-a creat pentru a fi sclavii Bruxellesului? Adio democrație: oligarhia UE va comanda pentru totdeauna? Vom fi supuși etern dictaturii palatelor europene?

Haideţi să dăm jos vălul ipocriziei. Noi nu mai suntem o țară suverană. Sau mai bine zis, suntem o țară cu suveranitate limitată. Iar mulţi cred că aceasta este o pedeapsă justă pe care am meritat-o, pentru că eram băieți răi, am făcut greșeli, am crescut datoria publică, am consumat mai mult decât trebuia. Iar acum trebuie să ne cerem scuze, să stăm în îngenunchi pe coji de nuci, prosternându-ne de trei ori pe zi în direcția Ursulei von der Leyen. Pentru că, până la urmă, europenismul nu este altceva decât o predare necondiționată. Ca și cum am spune: noi nu suntem capabili, ar fi mai bine să ne guverneze altcineva.

Raționamentul în sine nu este lipsit de farmec. Și, pe lângă asta, mai conţine și puţin adevăr. Cum să nu recunoaștem (le denunțăm de zeci de ani) defectele țării noastre. Cum să nu recunoaștem (le denunțăm de zeci de ani) defectele celor care au guvernat-o, gândindu-se aproape mereu mai mult la propriile interese decât la cele ale cetățenilor. Însă noi suntem nişte nostalgici incredibili. Și rămânem convinși că, în ciuda defectelor italienilor, părinții, bunicii și tații  noștri s-au luptat şi sacrificat, oferindu-și deseori propria viață, pentru ca această țară să fie transformată într-un preşuleţ al Bruxelles-ului.

Știu care sunt frazele obișnuite pentru toate discuțiile de acest tip. Europa ne-a oferit 70 de ani de pace, Europa ne oferă stabilitate economică. Nici una, nici cealaltă nu sunt adevărate. Cei 70 de ani de pace ne-au fost oferiţi de NATO, cu siguranță nu de UE, care este mult mai recentă. Iar în ceea ce privește pacea, nu a dat niciodată dovadă de un talent specific (a se vedea cazurile Sarajevo sau Libia). Și în ceea ce privește stabilitatea economică, haideţi să fim serioşi şi să recunoaştem că UE, contrar celor promise, nu ne-a protejat deloc de marile crize internaționale. A aplicat politici greșite, a cerut austeritate excesivă, a provocat lacrimi, sânge, decese de copii (vezi Grecia) și sinucideri ale antreprenorilor (vezi Italia). La fel ca unul din acele diguri  prost construite care în loc să oprească valul, creşte dramatic capacitatea lui de devastare.

Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, orice încercare de a schimba UE pare să se prăbușească dramatic. Palatele establishment-ului s-au cocoțat sus și rezistă. Repetă erorile, replică modelele greşite, continuă pe căile care au transformat visul european într-un coșmar (a se vedea modul în care Ursula van der Leyen a fost aleasă la președinția Comisiei). Cu toate acestea, nimic nu pare să-i tulbure. Vrei Brexit? Ajungi pe grătar. Vrei să sfidezi regulile UE? Ajungi ca Salvini,  te adaptezi, aşa cum a procedat Mişcarea Cinci Stele, ori ești masacrat. Pentru că totul poate fi schimbat, dar nu și faptul că deciziile importante se iau acolo. La Palatul Berlaymont.

Adevărul este că ceea ce degustăm este rodul otrăvit al unei alegeri politice, al unui design precis. Nu este nimic rău, Doamne fereşte. Lumea merge înainte în acest fel, prin alegeri și prin modele. Care, însă, pot fi  corecte sau greșite. Noi însă am rămas prinși într-un design greșit care ne distruge istoria, tradițiile, iubirea față de țară, şi suveranitatea. Cei care ne-au adus aici ar trebui judecați în fața instanțelor istoriei. Între timp, sperăm că mai devreme sau mai târziu, ceva se va întâmpla. Pentru că aceeași istorie demonstrează că proiectele greșite nu durează mult. Ori se schimbă, ori se prăbușesc.

*Articol de Mario Giordano, preluat de RADOR

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele