Petrolul, aurul și trădătorii

53
6 minute de lectură

Între două mișcări precise de telecomandă, de la CNN la Bloomberg, pentru a vedea ce-i nou în Orientul Mijlociu și cum se mișcă banii în piețele financiare, iată-l pe Florin Cîțu, ministrul nostru de finanțe, vorbind despre buget, bani și pensii. Precis, serios, foarte stăpân pe noțiuni, impecabil profesional. Nu poți să nu te bucuri, sincer, că, într-o perioadă atât de tensionată, avem un ministru de finanțe serios și, în general, un guvern mai competent și mai inteligent decât cel condus la viteza 20-20.

În Orientul Mijlociu mocnește tensiunea unor confruntări sângeroase între cea mai mare putere militară a lumii și cea mai rigidă republică musulmană. Să nu uităm că, în anii ‘80 ai secolului trecut, pe atunci noua putere iraniană a închis universitățile pentru trei ani, pentru a curăța școala de impurități. Ce a rămas? O populație divizată între cei care gândesc agresiv și cei care privesc cu luciditate evoluția țării, realitate descrisă de protestele masiv înăbușite de autoritățile iraniene. Din păcate, agresivii domină scena politică și agită peisajul local atât de autoritar, încât până și un accident aviatic, aparent fără nicio legătură cu situația încordată din zonă, este suspectat că ar fi orchestrat de mână teroristă.

Spectacolul mediatic este total, cu declarații, analize și ipoteze de lucru care pun presiune asupra piețelor financiare.

În această atmosferă de așteptare, cu analiza unor strategii posibile și cu mesaje de calm, piețele financiare iau pulsul situației.

Aurul a ajuns la cea mai mare cotație a ultimilor ani, urcând peste 1.600 de dolari uncia imediat după atacul rachetelor iraniene de miercuri-dimineață. În tranzacțiile ulterioare, cotația aurului a scăzut apoi, semn al unui calm relativ așternut în piață. Petrolul s-a scumpit și el cu 3 dolari pe baril, pentru a se tranzacționa, apoi, în scădere, alt mesaj de calm relativ. Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu ne explică, în coverul revistei Reporter Global, care sunt poziționările Iranului, care sunt limitele revanșei promise și, mai ales, cât de întinsă a fost amprenta în regiune a lui Sulemaini, generalul cu profil dual, de erou și terorist.

Un joc cu sumă zero, fără învingători, pare să se desfășoare sub ochii noștri, extrem de periculos dacă nu-i înțelegi subtilitățile, avertizează și Iulian Fota, fost consilier de stat pe probleme de securitate naţională. Mă mai uit o dată la declarația lui Câțu și mă liniștesc, însă politica unei țări nu se face doar cu o mână de oameni. Ea presupune și existența unor think tankuri care să-ți livreze analize detaliate pe diverse scenarii în domenii diverse și, mai ales, politicieni inteligenți, cultivați, stăpâni pe profesiile lor. Parlamentarii trebuie să fie, la rândul lor, eficienți, educați, inteligenți și de bună-credință. Și revenim acum la tema fierbinte a sezoanelor electorale românești. Încă nu știm dacă vom avea alegeri anticipate sau nu. Mai grav, nu e clar dacă vom vota primarii într-un tur sau în două.

În schimb, observăm mișcări în interiorul partidelor, dezertări și regrupări în partea care pare acum cea a învingătorilor. Oricât de dezamăgitoare ar fi ultimele mutări ale liberalilor, în care au primit în rândurile lor doi politicieni cu un traseu mai sinuos în carieră, să nu uităm că politica este un joc pragmatic. Desigur, abandonarea unui partid și intrarea în grupul învingătorilor este interpretată, oriunde în lume, ca o trădare, cu o intensitate apropiată de emoția unui divorț. Dar sunt situații în care oamenii pot descoperi că s-au maturizat. Petre Țuțea spunea, odinioară: „Dacă până la 30 de ani nu ești de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stânga și nu ești conservator, ești cretin”. Ei bine, liberalismul nu-i totuna cu conservatorismul, desigur, dar e o opțiune mai elegantă decât oferta de stânga a social-democraților. O social-democrație cu lideri îmbogățiți prin tolerarea unei temperaturi înalte a corupției.

Cât despre traseiști, în alte locuri li s-a spus dur: trădători. În fond, Hillary Rodham Clinton a făcut campanie pentru un candidat republican, Barry Goldwater, care a eșuat în încercarea de a deveni președintele SUA. Soțul său, democratul Bill Clinton, a reușit, dar pe atunci Hillary părăsise clubul republican.

Donald Trump, actualul președinte republican al SUA, se considera în tinerețe democrat, apoi a devenit independent și, mai apoi, a fost membru al Partidului Reformei. Din acest club politic a și candidat în 2000. De altfel, Trump încă este pregătit să se miște politic, în cazul în care republicanii nu-l vor mai susține pentru un nou mandat. Va deveni independent. Iată deci că în politică, deseori, calculul rece al intereselor contează mai mult decât loialitatea față de doctrină. Dar ce doctrină mai au astăzi partidele, așa încât să poată seduce electoratul? Doctrina s-a diluat în ispite fiscale sau în promisiuni de reforme amânate.

Ispitele fiscale vor fi însă rare, deoarece posibilitățile de a le mai acorda sunt limitate. Țara are în acest an un buget strâns, încordat, iar viitorul imediat este mai complicat decât ne închipuim. Tot noi vom alege, probabil, între inflație, devalorizare și creșterea vârstei de pensionare. Numai că partidele care vor flutura aceste oferte vor pretinde cu totul și cu totul altceva: că ne dau, nu ne iau, și că ne doresc binele. O iluzie, desigur. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele