Prealertă la Transgaz. Se depășește capacitatea pe conductele de gaze

92
2 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Vineri dimineața, Transgaz a intrat în starea de prealertă. Sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor naturale este pe punctul de a atinge un volum prea mare al gazelor naturale aflate pe conducte.

Conform datelor postate pe site-ul Transgaz, indicatorul Line Pack, care reprezintă volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport gaze naturale al Transgaz, atingea la ora 7:00 o valoare de 54,1 milioane de metri cubi.

În mod normal, valoarea Line Pack ar trebui să fie între 42 şi 49 de milioane de metri cubi şi între 51 şi 53 milioane de metri cubi, iar starea optimă a SNT este atinsă în intervalul dintre 49 şi 51 de milioane de metri cubi.

Starea de prealertă este instituită între 36 – 42 milioane de metri cubi sau, ca vineri dimineață, între 53 – 55 de milioane de metri cubi. Sistemul intră în stare de alertă când Line Pack este mai mic de 36 de milioane de metri cubi sau mai mare de 55 de milioane de metri cubi.

Vineri, la ora 9:00, consumul de gaze era de 55,4 de milioane de metri cubi pe zi, din care 25,5 milioane de metri cubi din producţia internă prin SNT, 19,9 milioane de metri cubi extrase din depozite. Este interesant de subliniat că importurile au atins pragul de 10 milioane de metri cubi, adică 18% din consum.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele