Iohannis a trimis scrisorile în care spune de ce i-a respins pe Nicolicea, Florea și Brăiloiu

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 15 mai a.c., Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, scrisorile referitoare la propunerile de numire în funcția de ministru al justiției, de ministru pentru românii de pretutindeni și în funcția de ministru al fondurilor europene, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Viorica Dăncilă și Eugen Nicolicea Sursa foto: Facebook

„Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al justiției. În consecință, am decis să resping propunerea de numire în funcția de ministru al justiției a domnului Eugen Nicolicea”, se arată în scrisoarea transmisă de Klaus Iohannis premierului Viorica Dăncilă.

Formularea este identică și în celelalte două scrisori trimise de șeful statului, în privința Oanei Florea (propusă de PSD la Ministerul Fondurilor Europene) și Tit-Liviu Brăiloiu (propus pentru Ministerul românilor de pretutindeni).

Șeful statului a transmis, miercuri, că a respins definitiv nominalizările făcute de PSD pentru cele trei portofolii care au trecut prin remaniere înaintea sărbăorilor pascale.

Cu puțin înainte de intervenția publică a lui Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă s-a plâns că șeful statului refuză să discute cu ea problemele care țin de completarea formulei guvernamentale.

Scrisorile pot fi consultate AICI

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele