PSD nu are nevoie decât de răgaz. Cum își pregătește revenirea

448
Adrian Năstase Sursa: Facebook

Nu este prima oară când PSD pierde alegeri și, mai ales, nu este prima oară când înfrângerea la urne ridică un val de furie la adresa sa de tipul celui la care am asistat în 26 mai.

Este însă destul de vizibil că acum lucrurile au scăpat de sub control ceva mai mult ca altădată.

PSDragnea a reușit să-și antagonizeze nu doar actorii interni (electoratul), ci și actori externi (în primul rând partenerii strategici ai României).

Există însă ceva care nu a suferit modificări: atitudinea partidului în astfel de momente.

La fel ca după eșecul la prezidențialele din 2014, urmat de decesul guvernării Ponta, PSD a început manevra de auto-resuscitare încă din primele ore ale noii paradigme.

În astfel de momente, social-democrații nu au pierdut niciodată vremea.

Sunt trei linii directoare aici, pe care le regăsim, istoric privind, în fiecare dintre momentele similare din trecut: decapitarea rapidă a conducerii, executarea câtorva pași în spate concomitent cu simularea altora, respectiv pregătirea asaltului pentru următoarele alegeri (mai degrabă a localelor și parlamentarelor decât a prezidențialelor, dacă e să ne raportăm la momentul de față).

Dacă vă amintiți, după plecarea lui Ponta de la Palatul Victoria, PSD a apăsat, în esență, două pedale: a lăsat lucrurile să se răcească nițel și s-a prefăcut pentru o scurtă perioadă că face eforturi pentru a deveni un cu totul alt partid.

Pe fond, nu procedează altfel nici acum.

Mai mult, dacă opoziția și electoratul vor lăsa garda jos, preferând să-și savureze victoria de etapă ca pe una finală, PSD are șanse chiar mari să întoarcă o situație proastă în favoarea sa.

Mutând toate relele pe umerii lui Liviu Dragnea și dezicându-se în cor de personajul aflat acum după gratii, social-democrații pozează deja în victime inocente, pentru a trece apoi la consolidarea moștenirii liderului încarcerat.

Un film nou? Nicidecum.

Ceea ce se și întâmplă zilele astea, când Viorica Dancilă își croșetează aura de personaj frecventabil, iar baronii pozează în factori de echilibru și reformatori mesianici.

Dacă vor avea condiții să își facă jocul în termenii aceștia, o revenire în forță la alegerile locale, pentru care se pregătesc din plin zilele astea (vezi OUG pentru alegerea șefilor de CJ, vezi eforturile de a păstra cât mai mult guvernarea), nu va trebui să mai mire pe nimeni. Iar rezultatul la localele va lăsa o amprentă decisivă la scrutinul parlamentar, după cum s-a văzut și în 2016.

Aici, multe depind de capacitatea partidelor de opoziție de a renunța la jocuri și interese meschine și a nu uita că au de-a face cu o mașinărie PSD care nu va lăsa nefructificată nicio oportunitate.

Poate că PSD nu se pricepe să guverneze ori e prea lacom și orbit de fructele puterii atunci când se află la butoanele statului, dar PSD știe să manipuleze (electorat și partide de opoziție) pentru a câștiga alegeri.

În plus, nu ezită să folosească orice resursă aflată la dispoziție.

De exemplu, revenirea în prim-planul vieții de partid (de văzut și pentru cât timp) a lui Adrian Năstase și, în general, reactivarea a ceea ce a mai rămas din vechea gardă (vezi cooptarea lui Cozmâncă) sunt indicii că PSD a înțeles perfect cât e de gravă situația în care a ajuns, dar și că nu e dispus să cedeze puterea.

Năstase le va fi de ajutor probabil pe linia refacerii osaturii partidului, în condițiile în care Liviu Dragnea a tras pe linie moartă forurile interne ale formațiunii, a limitat competiția în partid și a transformat mecanismul de decizie într-o caricature, astfel încât toate frâiele să fie în mâinile sale.

În ultimii doi ani și jumătate, Adrian Năstase a avut câteva intervenții în care i-a reproșat lui Liviu Dragnea tocmai acest lucru, iar ultima petiție pe care lansat-o sugerează că ar putea avea o contribuție la reașezarea apelor în interiorul PSD.

Mai mult, implicarea lui Năstase reprezintă și o încercare de a limita balansul forțelor din interior care pot periclita unitatea partidului. Nu că Năstase e alegere nemaipomenită din acest punct de vedere, dar adevărul este că PSD nici nu prea are de unde alege în acest moment.

De altfel, trimiterea din textul apelului lansat de Năstase la genericul sub care s-a desfășurat vizita Papei Francisc în România, dincolo de faptul că este de un gust îndoielnic, atrage totuși atenția asupra importanței pe care social-democrații o acordă în această perioadă critică problemei unității interne.

Până la urmă, niciun pas în direcția redobândirii puterii nu va putea fi făcut în contextul dezintegrării, fie și parțiale, a PSD.

În fine, prin intermediul lui Adrian Năstase, partidul aflat momentan in derivă dă un semnal și pentru actorii externi (și acest punct este atins în apelul „papal” al fostului premier).

Din partea partenerilor strategici ai României, PSD nu are nevoie decât de un lucru: să nu crească presiunea, astfel încât partidul să aibă parte de momentul de respiro esențial pentru redobândirea suflului.

Iar modul „elegant” în care s-a rezolvat în Parlament problema stringentă a lui Călin Popescu Tăriceanu le va reaminti constant că au pentru ce să lupte.

Răgazul – iată pentru ce se bate PSD încă din seara de 26 mai.

Dacă-l va primi, pregătiți-vă de un 2020 în care amintirea lui mai 2019 va fi destul de palidă și cu multe frustrări.

Nu pentru cei care au pierdut la europarlamentare, ci pentru cei care le-au câștigat și n-au știut ce să facă cu rezultatul.

Comentarii

Laurențiu Mihu
Laurențiu Mihu are o experiență de 14 ani în presa centrală. A început în 2005 la Evenimentul zilei, unde a fost reporter special și apoi coordonator al secției Investigații. În perioada 2008-2015 a activat la România liberă, unde a fost redactor-șef adjunct. Din decembrie 2015 până în februarie 2019 a fost redactor-șef adjunct la site-ul Digi24.ro. A mai colaborat cu G4Media.ro, iar în prezent coordonează site-ul revistei Reporter Global, partener exclusiv The Economist în România. Laurențiu a acoperit preponderent teme de politică internă și externă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele