Redevenţe în funcţie de cotaţia Brent londoneză a petrolului

Companiile petroliere din România vor plăti la bugetul de stat redevenţe în funcţie de cotaţia Brent a barilului de țiței de pe bursa londoneză, conform unui ordin emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), publicat azi în Monitorul Oficial.

31
Foto: GettyImages/Guliver

”Se consideră ţiţei de referinţă, cu caracteristici fizico-chimice şi condiţii de calitate şi de piaţă asemănătoare tipurilor de ţiţei din producţia internă, sortimentul Brent”, se precizează în proiectul de ordin al președintelui ANRM, care stabilește viitorul mod de calcul al redevenței petroliere, ce va fi plătită de către operatorii din domeniul extracției de țiței.

”Titularii acordurilor petroliere vor calcula lunar redevenţa datorată statului, prin aplicarea cotelor procentuale convenite prin acordul petrolier la producţia brută de petrol realizată,” mai prevede ordinul ANRM.

Redevenţa va fi predată trimestrial, până la data de 20 a primei luni a trimestrului următor.

În Nota de fundamentare, oficialii ANRM au argumentat că această metodologie de calcul a redevenţei se justifică deoarece este, ‘în concordanţă cu criteriile acceptate pe piaţa internaţională a petrolului, pe baza studiilor efectuate sau contractate cu institute de specialitate din ţară (Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti), care vor fi prezentate şi analizate cu reprezentanţi ai entităţilor interesate (Societatea Comercială OMV Petrom SA)”.

Potrivit Legii petrolului 238/2004, titularii acordurilor petroliere plătesc la bugetul de stat o redevenţă între 3,5% şi 13% din valoarea producţiei brute, în funcţie de mărimea zăcământului, în cazul ţiţeiului şi între 3,5% şi 13,5% în cazul gazelor naturale.

Anul trecut, cotaţiile ţiţeiului Brent au avut o medie de 71,06 dolari pe barili, iar, pentru acest an, OMV Petrom estimează o valoare de 65 de dolari pe baril.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele