Liderii Partidului Social Democrat (PSD) au decis la începutul săptămânii să remanieze cabinetul condus de Viorica Dăncilă. Remanierea, anunțată de politicieni și anticipată de piețele financiare, nu s-a finalizat fără sincope. Președintele Klaus Johannis a respins două propuneri de miniștri, ceea ce a complicat situația.
După două guverne demise prin decizia Comitetului Executiv al PSD, pe care președintele Liviu Dragnea îl controlează, luni a venit rândul cabinetului Dăncilă, care a scăpat doar cu o remaniere. Totuși în ultimii doi ani politicienii principalului partid din coaliția de guvernare au schimbat doi premieri și numeroși miniștri și secretari de stat, o relativă instabilitate insuficient argumentată. Ca atare, opoziția și criticii coaliției aflate la guvernare suspectează că remanierea ar fi o operațiune prin care Dragnea și-a îndepărtat contestatarii de pârghiile de putere și control. S-a produs, astfel, susțin observatorii scenei politice, o reașezare a relației sale cu baronii locali care impun oameni la centru și de care depinde propria supraviețuire la conducerea PSD.
Culisele remanierii
Teoria îndepărtării contestatarilor a fost de altfel confirmată prin schimbările propuse de ultima remaniere, acompaniată de îndepărtarea Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, din funcțiile de conducere din partid. Firea l-a criticat dur în ultima perioadă pe liderul PSD, Liviu Dragnea, după ce a semnat scrisoarea publică prin care a cerut retragerea acestuia de la conducerea partidului și a Camerei Deputaților. Firea nu a fost singurul critic al liderului PSD. Paul Stănescu – vicepremier și ministru al Dezvoltării a fost de asemenea o voce critică și s-a expus astfel riscului remanierii. Gabriela Firea a demisionat din funcția de președinte interimar al organizației București-Ilfov și a fost demisă din funcția de vicepreședinte al PSD după ședința comitetului executiv de luni, în care s-a decis și componența cabinetului Dăncilă 2.
De remarcat că din fosta echipă a cabinetului Dăncilă n-a fost remaniat niciun ministru ALDE. Detaliul e de natură a da indicii despre precauția liderilor PSD, interesați deopotrivă de menținerea majorității în parlament. Temerile sunt justificate de amenințările formulate de baronii locali care ar putea ca, la o eventuală excludere, să riposteze lăsând PSD fără un număr consistent de parlamentari.
Tudorel Toader, ministrul justiției cu sprijinul ALDE, și-a menținut portofoliul, în ciuda speculațiilor privind o eventuală remaniere, după scandalul declanșat de cererea de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr. Toader i-a atribuit lui Lazăr, printr-o confuzie de nume, o ordonanță de clasare, favorabilă actualului președinte al României, din perioada în care șeful statului era primar al Sibiului. Folosită ca argument al revocării, ordonanța – despre care Toader a spus că ar fi fost plasată discret în dosarul de candidat al lui Lazăr la funcția de procuror general – era emisă, de fapt, de alt procuror Lazăr.
Titus Corlățean, fost ministru al justiției și de externe în guvernele Ponta, a spus că fie și numai pentru asta, Toader ar trebui remaniat. Lui Toader i s-a mai reproșat, inclusiv din interiorul PSD, că nu a fost capabil să emită ordonanța amnistiei și grațierii, așteptată de liderii PSD.
Paul Stănescu, considerat principalul artizan al scrisorii de contestare a lui Dragnea, nu a fost exclus din PSD, în schimb, comitetul executiv a decis cu un vot covârșitor îndepărtarea sa din postul de vicepremier și din cel de ministru al dezvoltării. La rândul său, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cea mai vocală dintre contestatari, a fost lăsată fără toate funcțiile pe care le deține în partid.
Deși la demiterea guvernelor anterioare a fost invocată neîndeplinirea programului PSD de guvernare, ca filtru de cernere a prestației miniștrilor, până în prezent nu a fost făcut public niciun raport de evaluare.
Pleacă ai voștri, vin ai noștri!
Ministerul Transporturilor – a fost nominalizată Olguţa Vasilescu, fost ministru al muncii. Ce spune premierul Viorica Dăncilă despre numirea lui Vasilescu la Ministerul Transporturilor, pentru care nu a avut nicio expertiză, cum nu are nici pentru Transporturi: „Am văzut că are capacitatea de a duce la bun sfârșit proiecte majore pentru România. Mă refer la legea salarizării, legea pensiilor. Această capacitate, dublată de experiența în domeniul administrației, cred că o face pe Lia Olguța Vasilescu un candidat foarte bun pentru acest portofoliu”. Lia Olguța Vasilescu a fost primar al Craiovei. Este, din 2007, membru al PSD, după ce a părăsit Partidul România Mare, condus la acea vreme de Corneliu Vadim Tudor, fost poet de curte al dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Vasilescu este absolventă a Facultății de Litere și Istorie din Craiova, specializarea româno-italiană, și absolventă a Colegiului Național de Apărare. Numirea sa a fost respinsă marți de președintele Iohannis, care a acceptat în schimb revocarea sa de la Ministerul Muncii, Vasilescu rămânând astfel fără portofoliu în guvernul Dăncilă II.
Ministerul Muncii – a fost nominalizat Marius Budăi, după ce Olguța Vasilescu a lăsat Ministerul Muncii. „Am propus pe Marius Budăi, este șeful Comisiei pentru buget, finanțe și bănci. Acest lucru este dublat și de experiența pe care o are în domeniul social, a fost director executiv la Casa de Pensii Botoșani și de asemenea director al Agenției Județene pentru Prestații Sociale Botoșani”, a spus premierul Viorica Dăncilă, la nominalizarea sa. Budăi este parlamentar de Botoșani, a absolvit facultatea la 36 de ani, și este adept al teoriilor conspirației.
Bădălău, pucistul care și-a reconsiderat poziția
Ministerul Economiei – a plecat Dănuţ Andruşcă și a fost nominalizat Niculae Bădălău, trădător al aripii care a lansat scrisoarea împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea. „Am considerat că este nevoie de o persoană cu autoritate pentru a accelera activitatea în acest domeniu deosebit de important”, a spus luni seară premierul Viorica Dăncilă, în prezența liderului PSD, Liviu Dragnea, în conferința de presă în care a anunțat noua echipă guvernamentală. În noiembrie 1988, înainte de Revoluția din Decembrie 1989, Bădălău a fost anchetat și condamnat de autoritățile comuniste pentru furtul a patru saci cu grâu.
Ilan Laufer – un monden din guvernele Grindeanu și Tudose în locul indezirabilului Paul Stănescu
Ministerul Dezvoltării Regionale –Ilan Laufer este susținut de baronul de Neamț, Ionel Arsene. Lui Laufer i s-a oferit unul dintre cele mai generoase portofolii din guvern, considerat adevărat „robinet cu bani”, dar și de control pentru partid, pentru că distribuie banii în teritoriu, în administrația locală și către firmele de pe plan local.
Absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Laufer s-a remarcat prin introducerea pe piața românească a unui cunoscut brand de îmbrăcăminte.
Fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în guvernul Grindeanu, Ilan Laufer a fost numit, în iulie 2017, ministru pentru Mediul de Afaceri în cabinetul Tudose. Și-a pierdut postul de ministru odată cu căderea guvernului, în ianuarie 2018. Laufer s-a mai făcut cunoscut și prin faptul că și-a impus soția, Alina Laufer, membru în consiliul de administrație al Companiei Municipale Sport pentru Toți, în ciuda lipsei de experiență a acesteia. Alina Laufer era, până la acel moment, o vedetă a emisiunilor mondene.
Nici numirea lui Laufer nu a fost acceptată de președintele Iohannis, care a ignorat și revocarea lui Paul Stănescu de la conducerea Ministerului Dezvoltării, .
Ministerul Comunicațiilor – Alexandru Petrescu îi ia locul lui Bogdan Cojocaru. El a fost director al Poștei Române, între 2014 și 2017, într-o perioadă controversată pentru managementul acesteia. A fost ministru al economiei și apoi al IMM-urilor în guvernul Grindeanu, demis prin moțiune de cenzură, după ce Sorin Grindeanu a intrat într-un conflict deschis cu liderul PSD, Liviu Dragnea, și a refuzat să-și dea demisia din fruntea guvernului.
Și în cazul lui Petrescu, Dăncilă a invocat experiența, refuzând să explice de ce anume îl recomandă într-un guvern care a fost supus unicei moțiuni de cenzură, singura din istoria postdecembristă, introdusă de un partid împotriva propriului guvern. „Cred că experiența pe care o are îl ajută să dea un răspuns pozitiv provocărilor în cadrul acestui minister”, a spus Dăncilă la nominalizarea lui Petrescu la Comunicații. Din iunie 2017, când a fost demis guvernul Grindeanu, Alexandru Petrescu este director general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. El are dublă cetățenie, română și britanică. Licențiat al University of Wales, Petrescu este specializat în business administration și a deținut mai multe funcții de conducere în sistemul bancar britanic. A fost și președinte al Consiliului de administrație al CFR Călători. Despre CFR Călători, ministrul de la Transporturi, Lucian Șova, salvat marți de președintele Iohannis, spunea că, la preluarea sa, a găsit doar 400 de vagoane active din cele 1.200 și jumătate din trenurile Săgeata Albastră „trase la gard”. În campania pentru prezidențialele din 2014, compania Poșta Română, pe care Petrescu o conducea la acea vreme, a fost implicată într-un scandal după ce locuitorii Capitalei au găsit în cutiile poștale pliante cu avertismentul: „Klaus Iohannis vrea să îți taie pensia!”.
Ministerul Culturii – a fost nominalizat profesorul Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia, doctor în matematică. „Chiar dacă, prin natura sa, cultura are în principal conotații artistice, avem nevoie de rigurozitatea matematică a dlui profesor, care să miște lucrurile în bine în cadrul acestui minister”, a spus premierul Dăncilă, la nominalizarea lui Breaz în fruntea Culturii, în locul actorului George Ivașcu.
Fostul ministru, un actor cunoscut și un manager de teatru eficient, era susținut de Gabriela Firea. Breaz este profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918”, dar și la o școală din Malaysia. Este membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiințifice din Învăţământul Superior. În 2009, a primit Nishiwaki Prize, pentru cel mai bun cercetător din lume într-un domeniu al matematicii pentru teoria geometrică a funcţiilor, din partea Institutului de Cercetare pentru Ştiinţe Matematice din cadrul Universităţii Kyoto. A intrat în Parlament în 2016 pe listele PSD Alba.
Ministerul Sportului – Constantin Bogdan Matei este profesor de sport la o școală gimnazială din Râmnicu Vâlcea și senator PSD de Vâlcea. A fost fotbalist, director-adjunct de școală și inspector școlar. El ia locul Ioanei Bran, fiica unui om de afaceri din Satu Mare. Ioana Bran a fost criticată de presă după ce și-a pus consilierii să sune în direct la o emisiune de radio ca să-i laude, sub identități false, performanțele în fruntea ministerului. Tot ea a fost cea care a spus că diurna de 25 de lei, acordată sportivilor de performanță, le este suficientă pentru menținerea unei diete echilibrate și că, oricum, suma este mult mai mare decât diurna unui parlamentar. În mandatul ei a avut loc și prima grevă a angajaților din toată țara din domeniul sportului.
Ministerul Apărării – a fost preluat de Gabriel Leș, fost ministru al apărării în guvernul Grindeanu, după demisia de luni a ministrului apărării, Mihai Fifor, alt contestatar al președintelui PSD, Liviu Dragnea.
Leș este specializat în securitate și bună guvernare și a fost susținut de Mircea Dușa, fost ministru al apărării. A fost secretar de stat pentru armamente în MApN, a condus Departamentul pentru armamente în guvernul Ponta și a continuat pe aceeași funcție în guvernul Cioloș.
Nepotriviri de portofoliu
Președintele Iohannis a respins numirea a doi miniștri propuși de PSD în guvernul Dăncilă II: Lia Olguța Vasilescu, la Transporturi, și Ilan Laufer, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Noutatea absolută e dată însă de faptul că, în cazul Olguței Vasilescu, președintele Iohannis a acceptat revocarea ei din funcția de ministru al muncii, din care a fost remaniată, dar a refuzat numirea ei la Transporturi. În schimb, a acceptat numirea lui Marius Budăi la Muncă, ministerul de la care a fost revocată Vasilescu. În aceste condiții, Vasilescu rămâne în afara guvernului, iar Lucian Șova rămâne în continuare titular la Transporturi. În ceea ce-l privește pe Paul Stănescu, președintele a refuzat revocarea sa, astfel că, în acest moment, el rămâne ministru al dezvoltării. Situația este de o noutate absolută și reprezintă o dublă provocare pentru PSD, nu doar prin refuzul numirii celor doi în noul guvern. Curtea Constituțională a reglementat condițiile refuzului președintelui la numirea unui ministru, dar nu a reglementat și ce se întâmplă cu refuzul revocării. Președintele nu a dat nicio explicație pentru deciziile sale, rezumându-se la a spune despre cei doi că „sunt nepotriviți”.