Agenda politică a lăsat deoparte chestiuni esențiale, dar plictisitoare, ca rectificarea bugetară, restructurarea guvernului sau noul buget pentru 2020 și taxele lui. Dezbaterile despre absența dezbaterilor au fost aproape un truc magic, din această perspectivă, deoarece ne-au abătut atenția de la problemele reale – leul, inflația și economia, în general.

Când aburii exuberanței electorale se vor risipi, luni, vom sta față în față cu încâlcitele probleme ale economiei. Necunoscute sunt multe, primejdiile, pe măsură. Noul ministru al finanțelor, Florin Cîțu, a ridicat, discret, perdeaua care acoperea rafturile goale ale finanțelor țării. Nu faptul că sunt goale buzunarele statului e problema, ci dimensiunea nevoilor și, mai ales, a obligațiilor asumate fără prea multe evaluări.

Mulți l-au criticat pe Cîțu, un economist experimentat, cu argumentul că ar fi făcut apel la „greaua moștenire”, și asta ar fi nu doar neelegant, dar chiar nepotrivit. Și totuși, ministrul finanțelor nu este vreun star al politicii, înnebunit după popularitate, deși o poate dobândi dacă are o mână sigură la conducerea celui mai greu minister al oricărui guvern, de oriunde. Exemple sunt multiple: Christine Lagarde, Emmanuel Macron, Jean-Claude Juncker sau Thierry Breton, și lista e lungă. Din ea face parte și unul dintre cei mai eficienți miniștri de finanțe ai lumii, Ivan Mikloš, care a reformat sistemul fiscal din Slovacia.

Florin Cîțu are această șansă, dar pentru a o fructifica trebuie să rezolve complicata ecuație a majorărilor de salarii și de pensii promise fără a avea banii pentru a le finanța. Un calendar strâns de majorări, în plin sezon electoral imposibil de ignorat. Și o alunecare fără precedent a cheltuielilor în zona adâncă a deficitului fiscal, cu ambiția de a depăși masiv limita impusă de acordul de la Maastricht. Imediat după tranșarea bătăliei pentru Cotroceni, va urma o rectificare bugetară care va corecta toate omisiunile anterioare. Va fi simplu? Oare? Nu doar încetinirea economiei pune probleme bugetului, ci și golurile lăsate din neatenție, din neștiință sau de dragul jocului de către foștii guvernanți. Dar cel mai dificil exercițiu va fi alcătuirea bugetului pentru 2020, an cu intens parfum electoral.

Acum, în ciuda dezechilibrelor, a risipei ineficiente, a deficitelor gemene și a aiurelilor legislative care au zăpăcit economia. Lucrurile nu stau chiar dramatic. Cu o mână sigură la cârma economiei, sunt șanse mari de a pune economia pe un traseu solid. În primul rând, trebuie restabilită încrederea. Și asta s-a întâmplat deja. Toată lumea s-a repezit să se emoționeze din cauza unei alunecări modeste a leului și a pus ușoara devalorizare pe seama anunțurilor dramatice făcute de ministrul finanțelor. Nimeni n-a observat însă că au scăzut costurile la care se împrumută statul, semn că piețele financiare își redobândesc încrederea în economia României. Cât despre leu, el alunecă în fața euro nu din cauza constatării că foștii guvernanți au lăsat în urmă o situație bugetară complicată, asta nu e o revelație, a spus-o, în repetate rânduri, și Consiliul Fiscal, ci din vina importurilor masive care trebuie, totuși plătite. În valută. Din păcate, leul încă nu este o monedă de rezervă a lumii, iar noi încă nu avem euro.

L-am întrebat pe Gheorghe Ialomițianu cum ar rezolva el problema dacă ar fi acum ministru al finanțelor. Are experiență, a fost ministru al finanțelor în criză, când a găsit un deficit imens fără mari posibilități de acoperire. Cu experiența omului trecut prin tranșeele crizei, Ialomițianu mi-a spus optimist: „Să nu se sperie, poate face rost de bani în următoarele două luni, dar nu trebuie să lase deficitul să treacă de 3% din PIB”. Poate să facă rost de suficienți bani în următoarele două luni? – am întrebat eu, suspectând o glumă. Da, spune el. Cum, exact? – întreb eu. Și răspunsul a fost logic: „Prin îmbunătățirea încasărilor, obținută prin mobilizarea celor de la ANAF către firmele care au datorii față de bugetul statului. Din luna mai, ANAF-ul nu mai funcționează la nivel normal”. Cum ne-am dat seama? „Din analiza încasărilor, care sunt sub nivelul programării bugetare”. În concluzie, îndemnul unui fost ministru către actualul șef al Finanțelor: „Să trimită echipe la firmele mari cu datorii, iar cheltuielile nejustificate să le blocheze. Să atragă bani europeni, cât poate de mult. Să se bazeze pe investiții și pe stimularea creșterii interne, să treacă de la modelul bazat pe consum, stimulat de importuri, pe un model economic bazat pe producția internă și investiții”.

Desigur, aici dezbaterea este deschisă, sunt teorii și practicieni care recomandă menținerea unui nivel mare al consumului, care are meritul de a stimula investițiile, întrucât o piață este definită de capacitatea ei de a absorbi mărfuri și servicii, și economia.

Întrebarea e dacă va avea cineva răbdare să susțină un program de reforme în economie, de listări la bursă, de atrageri de investiții străine și de restructurare a unui uriaș aparat birocratic, în sine o frână a digitalizării.

Până atunci, avem euforia sezonului de cumpărături Black Friday, apoi Crăciunul și revelionul. Cu alte cuvinte, consumul va continua să livreze taxe pe valoarea adăugată țării. Cineva trebuie să le și colecteze. ■