Și premiul merge la… Viktor Orbán!

4 minute de lectură

Președintele Donald Trump l-a primit în Biroul Oval pe premierul ungar, Viktor Orbán. Ideologia îi apropie, dar acțiunile liderului ungar în regiune ar fi trebuit să-i țină la distanță. Ideologia pare să fi avut câștig de cauză.


Pe de o parte, întâlnirea n-ar fi trebuit să reprezinte o surpriză. Conducătorii autoritari sunt feblețea lui Donald Trump: cei de genul președintelui egiptean sau ca liderul rus, sau ca Rodrigo Duterte, din Filipine, ori ca Erdogan, în Turcia. Până și pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, care tocmai a decis reducerea rației de mâncare pentru fiecare cetățean la 300 de grame pe zi, Trump l-a gratulat cu apelativul „patriot”.

Evident, Trump i-a făcut multe complimente lui Orbánîn timpul întâlnirii de la Washington – a spus că e o mare onoare să-l primească pe Orbán, care a făcut „o treabă grozavă”, a asigurat securitatea ţării sale și e „foarte respectat peste tot în Europa”.

Pe de altă parte, administraţia americană nu-l vede pe premierul Ungariei cu ochi la fel de buni.

Partidul Democrat îi este de-a dreptul ostil lui Orbán, mai ales din cauza politicii sale anti-imigrație. La rândul lor, republicanii şi membrii administraţiei de la Casa Albă au păreri împărţite. O dovadă ar fi că Departamentul de Stat al SUA l-a primit în aceeaşi zi pe Peter Marki-Zay, una dintre figurile importante ale opoziţiei ungare.

De altfel, mai mulți senatori democrați și republicani i-au împărtășit preşedintelui Donald Trump, cu câteva zile înainte de întâlnire, îngrijorarea cu privire la parcursul democratic decadent al Ungariei, după cum a transmis AFP, preluată de Agerpres.

„În ultimii ani, democraţia din Ungaria s-a erodat în mod semnificativ. Sub Orbán, procesul electoral a devenit mai puţin competitiv şi sistemul judiciar este din ce în ce mai controlat de stat, se arată în scrisoarea adresată liderului de la Casa Albă. Printre semnatari: șeful Comisiei pentru afaceri externe a Senatului, Jim Risch, democratul Bob Menendez, membru în aceeaşi comisie, senatorul republican Marco Rubio, senatoarea democrată Jeanne Shaheen.

Mai mulţi membri democraţi din Camera Reprezentanţilor, în frunte cu preşedintele Comisiei pentru afaceri externe, Eliot Engel, i-au cerut preşedintelui Trump să anuleze întâlnirea cu Viktor Orbán, invocând îngrijorări similare şi reamintind, în plus, atitudinile xenofobe ale liderului de la Budapesta, ca și campania cu tentă antisemită avându-l ca erou negativ pe miliardarul George Soros.

Mai există însă, i-au făcut cunoscute locatarului de la Casa Albă alte preocupări la nivelul Congresului și administrației americane, acestea fiind legate de relaţia dintre Ungaria şi Rusia.

Ungaria nu doar că nu a reuşit să îşi diversifice resursele energetice, dar și-a și sporit dependența în acest domeniu, acceptând să construiască o centrală nucleară în colaborare cu Rusia.

De altfel, guvernul lui Orbán a acționat adeseori tocmai în contra intereselor strategice ale SUA în regiune, cultivând o relație strânsă cu Vladimir Putin. El a permis Băncii Internaționale de Investiții a Rusiei să-și deschidă sediul central în Budapesta, asigurând o imunitate în fața legii ungare pentru operațiunile acesteia. Banca este considerată în general ca fiind instrument al serviciilor de informații ale Kremlinului.

În noiembrie 2018, Ministerul de Externe de la Budapesta a refuzat să îi extrădeze în SUA pe doi traficanți de arme ruși. Ei erau acuzați că furnizau echipamente cartelurilor mexicane ale drogurilor, iar armele puteau fi utilizate exact împotriva forțelor armate ale SUA.

De asemenea, Budapesta a blocat discuțiile pentru aderarea Ucrainei la NATO din cauza legilor ucrainene privitoare la folosirea limbii în școli și a represaliilor Kievului asupra funcționarilor care au și cetățenie ungară.

Casa Albă a declarat că întâlnirea face parte din strategia administraţiei Trump de re-angajare în Europa Centrală şi de Est, dar, inclusiv prin promovarea intereselor NATO, Budapesta ar trebui să-și schimbe atitudinea față de Kiev.

Și iată cum, ținut la respect de familia sa politică europeană, Viktor Orbán a primit un premiu din partea aliatului său ideologic de la Casa Albă.

Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoi, jurnalist român, este redactor șef al Radio France Internationale România. Și-a început cariera în 1990 în cadrul primului post de radio independent din România, Unifan/Uniplus, ca prezentator și redactor de știri.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele