Simona Halep a câştigat finala de la Wimbledon

3 minute de lectură

Simona Halep aduce României primul trofeu în probele de simplu de la Wimbledon, într-o finală aşteptată cu sufletul la gură de toată lumea, transmite Mediafax.

Serena Williams a câştigat tragerea la sorţi şi alege serviciul. Simona a aşteptat-o la fileu pe americancă, secunde bune, dar după tradiţionala fotografie de start de meci cu finalistele, Serena a demarat în trombă, în timp ce românca încă o privea, adresându-i câteva cuvinte.

Simona începe cu punct la retur setul doi, apoi Serena dă drumul unui urlet, după ce interceptează bine la fileu un passing al româncei. Al 10-lea winner în meci o descătuşează, apărându-şi mai departe lansarea.

SET SIMONA HALEP, 6-2, în 26 de minute! Simona serveşte cu mingi noi pentru câştigarea primului set. Primul serviciu este bun, pe al doilea punct o joacă alternativ pe Williams, de o parte şi de alta, dar ratează reverul în plasă. Logica orice minge în plus pe care adversara trebuie să o joace se doveşte o dată în plus eficientă: Serena ia iniţiativa în raliu, Simona se întinde, iar americanca trimite în fileu din apropierea plasei o minge ce părea că vine în rachetă. Daniel Dobre e în picioare şi are palme vesele, iuţi la aplauze, cum îi place Simonei, Virginia Ruzici zâmbeşte. Simona avansează la 40-15 şi fructifică a doua minge de set, culmea, reuşind să o lase fără replică pe Williams cu mingea a doua.

Williams a comis numeroase erori neforţate, iar Halep a profitat, înregistrând două break-uri

Simona a avut răspuns la absolut toate tentativele ofensive ale americancei. Serena a fost obligată să forțeze primul serviciu, fiind autoarea unor ratări de-a dreptul hilare, mingea depășind spațiul de serviciu cu zeci de centimetri.

Primele patru game-uri au adus o situație unică. Americanca nu izbutise nicio lovitură câștigătoare, în timp ce Simona avea zero în dreptul erorilor neforțate. Românca a folosit inteligent întreaga suprafața a trenului, a speculat urcările neinsiprate la fileu ale adversarei, reușind câteva passing-uri de efect și ducând scorul la un neverosimil 4-0. În game-ul cu numărul 6, sora mai mică a familiei Williams a aplaudat clipe bune lovitura scurtă în cross reușită de jucătoarea noastră.

Setul secund a demarat sub semnul echilibrului. Ambele jucătoare și-au câștigat primele două jocuri de serviciu, apoi Halep a forțat! Simona a continuat să servească la cote fantastice, iar defensiva a avut pe alocuri accente eroice. Americana și-a pierdut treptat din vitalitate, exasperată de jocul de metronom al primei campioanei din istoria României de la Wimbledon. Cel mai tensionat game a fost cel cu numărul 7 al setului secund. Halep l-a tranșat cu o lovitură magică, un forehand perfect în lung de linie.

Ultimul game a fost unul blitz. Finalul ideal pentru două săptămâni de vis.

Gabriel Nițulescu
Gabriel Nițulescu este jurnalist, comentator, analist economic și autor de cărți economice, cu articole publicate în presa economică românească. A fost jurnalist la Curentul, Ziarul Financiar, Capital, Banii Noștri, Ghidul de Bani și Financial Director Romania. A fost editor coordonator al săptămânalului Banii Noștri și redactor-șef al revistei lunare Financial Director România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele