
Soldații ruși vor fi repartizați în viitor în diferitele departamente ale armatei în funcțiile de predispozițiile ereditare conținute în așa-numitul „pașaport genetic“, potrivit The Moscow Times.
În martie, președintele Vladimir Putin a decretat ca toți rușii să primească „pașapoarte genetice“ până în 2025, în virtutea strategiei naționale de securitate chimică și biologică. După decizia liderului de la Kremlin, oamenii de știință au estimat că „pașapoartele genetice“ ar putea include un set de informații genetice pentru identificarea cetățenilor și/sau o listă a trăsăturilor genetice și a predispozițiilor medicale ale individului.
Șeful Academiei Ruse de Științe, Alexander Sergheiev, a declarat că instituția pe care o conduce colaborează cu Academia Militară Medicală Kirov din Sankt Petersburg în vederea conceperii unui „pașaport genetic al soldatului“.
„Ideea este să înțelegem la nivel genetic cine este mai predispus să servească în cadrul Marinei și cine este mai potrivit pentru a fi tanchist“, a explicat Sergheiev, într-un interviu acordat agenției RIA Novosti.
Totodată, proiectul va contura comportamentul individului și capacitatea de a face față condițiilor de stres, a precizat sursa citată.
De asemenea, Academia Kirov cercetează rezistența la stres în contextul tranziției războiului convențional în spațiul virtual.
„Războiul viitorului va fi în mare parte un război al intelectului, al unor oameni care vor lua decizii în condiții extrem de diferite față de cele din trecut“, a concluzionat Alexander Sergheiev.