Twitter în dificultate: acțiunile companiei au scăzut cu peste 20%

32
1 minut de lectură

Acțiunile Twitter s-au prăbușit la începutul ședinței de tranzacționare de miercuri cu 20 de procente, după ce, deși a adăugat un număr semnificativ de utilizatori noi, compania nu a reușit să atragă suficientă publicitate, relatează CNN.

Acțiunile Twitter au scăzut miercuri cu aproape 21%, fapt ce anulează aproximativ jumătate din aprecierea de anul acesta. Veniturile din trimestrul al treilea au crescut cu numai nouă procente, la 824 milioane de dolari, mult sub așteptările investitorilor. Compania pune situația pe seama unor erori în produsele sale de publicitate și pe o cerere de reclamă mai mică decât cea estimată pentru lunile de vară.

Totodată, Twitter și-a ajustat estimările cu privire la veniturile pentru restul anului, pe fondul problemelor legate de publicitate. Estimările pentru trimestrul al patrulea au fost ajustate la 130 – 170 de milioane de dolari, de la 207 milioane estimate inițial.

Profiturile au scăzut și ele la 37 de milioane de dolari, mult sub cele 789 de milioane raportate în aceeași perioadă a anului trecut.

În pofida acestori probleme, platforma continuă să atragă utilizatori. Twitter a adăugat șase milioane de utilizatori în ultimul trimestru și 21 de milioane de anul trecut. ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele