Home Actualitate Un bărbat a fost executat în Tennessee, deşi familiile victimelor și gardienii s-au opus

Un bărbat a fost executat în Tennessee, deşi familiile victimelor și gardienii s-au opus

0
1 minut de lectură
Foto: Pixabay

Un bărbat din Statele Unite a fost executat, joi, pe scaunul electric, în Tennessee, după ce Curtea Supremă i-a respins apelul, în ciuda faptului că mai mulţi gardieni din penitenciarul unde era închis și chiar familiile victimelor s-au opus deciziei, transmite Mediafax.

Nicholas Todd Sutton a fost condamnat în 1981 la închisoare pe viaţă, după ce a ucis trei persoane, printre care şi propria bunică. Patru ani mai târziu, după ce şi-a ucis un coleg de celulă care violase mai mulţi copii, acesta a fost condamnat la moarte. Trei gardieni din penitenciar au declarat că Sutton le-a salvat viaţa în diverse situaţii de-a lungul timpului. Unul dintre gardieni a povestit că bărbatul l-a salvat după ce fusese luat ostatic de mai mulţi deţinuţi.

„Mi-am spus în acel moment că este un deţinut bun. A protejat personalul închisorii pentru că îi pasă”, a declarat Hugh Rushton, fost gardian, pentru CBS News.

Avocatul bărbatului a spus că până şi unii membri ai familiilor victimelor lui Sutton s-au opus executării acestuia. El a mai declarat că şapte foşti și actuali gardieni, dar şi unii dintre juraţii care l-au condamnat l-au susţinut pe Sutton atunci când a solicitat anularea pedepsei cu moartea. Nicholas Todd Sutton este al patrulea deţinut executat anul acesta în SUA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here