USR își alege sâmbătă prezidențiabilul, în Congres. Consiliu Național al PLUS, în aceeași zi

40
3 minute de lectură

Congresul USR va avea loc, sâmbătă, și va reuni 500 de delegați care vor alege candidatul partidului la prezidențiale și vor vota modificări la statut, potrivit unui anunț de presă. Consiliul Național al PLUS se va întruni în aceeași zi.

Cel de-al patrulea Congres al USR se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 10.30 la Teatrul Național București (TNB).

De la 10.30 la 13.30 candidații USR vor susține discursuri și apoi va avea loc votul cu buletine.Între 13.30 și 15.00 va fi efectuată numărătoarea voturile, urmată de anunțarea rezultelor. Dezbaterile și votul amendamentelor la Statut vor începe după-amiază și este posibil să se desfășoare până seara, potrivit sursei citate.

Pe 8 iunie, Comitetul Politic al USR a aprobat o serie de modificări la Statutul partidului, modificări care vor fi supuse aprobării Congresului de sâmbătă. Principala modificare privește modul de alegere a președintelui USR, în sensul ca acesta să fie ales de toți membrii partidului, prin vot direct.

Amendamentul agreat de Comitetul Politic al USR, reunit la Brăila, a fost propus de Dan Barna. 

Dacă modificarea Statutului va fi agreată și de Congresul USR, atunci președintele formațiunii va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat al membrilor USR pentru un mandat de maximum 4 ani, se arată într-un comunicat de presă.

Cu alte cuvinte, un om va însemna un vot „pro” sau „contra”. În prezent, președintele USR este ales printr-un vot ponderat, adică este luată în calcul și performanța filialei din care votantul face parte.

Alte modificări aprobate de Comitetul Politic al partidului au vizat validarea candidaților locali, drepturile și obligațiile membrilor, formarea filialelor rurale și selectarea delegaților la Congresul de sâmbătă.

Patru membri USR s-au înscris în competiţia internă, printre care şi preşedintele formaţiunii Dan Barna.

„Cei patru membri USR care s-au înscris în competiţia pentru alegerea candidatului la prezidenţiale până la termenul limită votat de Comitetul Politic sunt preşedintele USR Dan Barna, senatorul Mihai Goţiu şi alţi doi membri USR – Dumitru Stanca şi Dragoş Dinulescu. Dumitru Stanca este cadru militar în rezervă şi membru USR Ilfov, Dragoş Dinulescu este medic dentist şi membru în Biroul Judeţean USR Prahova”, a transmis formațiunea, într-un comunicat de presă.

Consiliul Național al PLUS se va desfășura tot sâmbătă, la sediul partidului, în vederea stabilirii procedurii de selecție a candidatului PLUS la prezidențiale. Va fi validat și acordul Alianței USR-PLUS care va oferi candidați la prezidențiale, locale și parlamentare. 

USR și PLUS se află de câteva săptămâni în negocieri în vederea stabilirii candidatului Alianței pentru un mandat la Cotroceni. Liderii celor două formațiuni au explicat că va fi un tandem al Alianței USR-PLUS. Dacă Dan Barna va fi prezidențiabilul, atunci Dacian Cioloș va fi propunerea de premier sau viceversa.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele