Mini-seria „Cernobîl”, realizată HBO și Sky Atlantic, a generat pe rețelele de socializare nu doar un val de mărturisiri ale supraviețuitorilor dezastrului nuclear din 1986, ci și controverse legate de precizia documentară a serialului.
Platforma Open Culture a publicat un eseul vizual care compară detaliul istoric din film cu cel din realitate, stocat în înregistrările video de după producerea accidentului nuclear la centrala Cernobîl.
Citiți și: Serialul „Cernobîl”. Mărturiile jurnalistei care a investigat timp de 20 de ani catastrofa nucleară
Mini-seria de cinci episoade difuzată de HBO îi are în rolurile principale pe Jared Harris, Stellan Skarsgard și Emily Watson. Regia este semnată de Johan Renck.
În doar o lună de la premieră, „Cernobîl” a depășit în popularitate – cu o medie de 9,7 din 10 pe IMDb, note oferite de 140.000 de utilizatori – serialul cult „Breaking Bad” (9,5), precum „Game of Thrones” (9,3).
Citiți și: Întoarcerea Cernobîlului. Un serial aprinde butonul de panică la Kremlin
Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23, fiind cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat. Zona apropiată catastrofei a fost contaminată.
Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său.