Vocea Americii: Serbia și Bulgaria se ceartă, Macedonia de Nord devine o nouă speranță pentru Europa

330
5 minute de lectură

La inițiativa șefului diplomației bulgare, Ekaterina Zaharieva, ambasadorul Serbiei la Sofia, Vladimir Ćurgus, a fost chemat să vină luni la convorbiri la Ministerul bulgar de Externe de la Sofia, a confirmat agenția de știri bulgară BTA, preluată de RADOR.

Agenţia BTA a scris că pretextul acestei invitaţii pentru convorbiri cu reprezentanții diplomatici ai Serbiei la Sofia, îl reprezintă declaraţia șefului diplomației sârbe, Ivica Dacic, cu privire la atitudinea pe care prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a prezentat-o săptămâna la Poznan, în Polonia, în timpul Summit-ului Balcanilor de Vest și Uniunea Europeană, în cadrul Procesului de la Berlin, a transmis Vocea Americii.

Vineri, Borisov a declarat că viitorul șef al diplomației europene, Josep Borrell, care implicit va fi şi mediator în dialogul dintre Belgrad și Pristina în locul doamnei Federica Mogherini, ar trebui să reprezinte atitudinea întregii Uniuni Europene privind independența Kosovo.

“Poate avem percepția greșită de înțelegere a politicii europene, dar noi credem că obiectivul este de a reprezenta poziția comună”, a precizat Borisov la Poznan.

Borrell, după cum a relatat Vocea Americii, vine în această poziție a UE în calitate de reprezentant al Spaniei, ţară care nu recunoaște independența Kosovo, precum și ca diplomat care se opune în mod explicit statalității kosovare, despre care a vorbit în timpul ultimei sale vizite la Belgrad, pe care a efectuat-o în luna martie a acestui an.

Din totalul de 28 de membri ai Uniunii, cinci: România, Slovacia, Spania, Grecia și Cipru nu recunosc independența Kosovo.

Ivica Dacic, în răspunsul pe care l-a dat sâmbătă primului ministru bulgar Borisov, în interviul acordat pentru posrul RTS (Radioteleviziunea Serbia – n.r.) a afirmat că Uniunea Europeană nu consideră că Kosovo este independent.

“Boiko, să-ți spun un singur lucru: Poziția UE nu este că Kosovo este un stat independent. Tu, Boiko, trebuie să respecţi poziția UE, şi să nu dai lecţii lui Borrell ! Ce înseamnă această obrăznicie,  a ce seamăna asta!? Ajunge cu asemenea poziţii, că să nu mai amintesc că, în urmă cu câteva luni, ai fost decorat de noi! “, i-a transmis Dacic lui Borisov.

Pentru că de la Sofia a venit informația că, din cauza acestei declarații date de Dacic, reprezentantul diplomatic al Serbiei în Bulgaria a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei, Serbia a răspuns cu aceeaşi măsură: însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Bulgariei de la Belgrad a fost invitat la convorbiri la Ministerul Afacerilor Externe al Serbiei. Și, așa cum susține Dacic, această măsură a fost luată conform ordinului său,  a adăugat Vocea Americii.

În declarație scrisă pe care a citat-o Vocea Americii, Dacic a reiterat afirmația că nu este adevărat că întreaga Uniune Europeană are o poziție unică și comună privind independența Kosovo, și din acest motiv, în documentele UE  Kosovo se marchează “cu un asterix într-o notă de la subsol”.

“Toți funcționarii UE sunt obligați să respecte această hotărăre, indiferent dacă aceste țări au recunoscut Kosovo sau nu. Fie că este vorba de Borrell sau Borisov, sau de oricine altcineva. Fie este vorba despre o interpretare greșită, fie a lui, fie a declarației mele.Prin urmare, obiectivul pentru care a fost invitat însărcinatul cu afaceri al Bulgariei la MAE al Serbiei este pentru a se elimina orice neînțelegere și în spiritul prieteniei să continue cooperarea noastră, cu mulţumiri pentru Bulgaria pentru sprijinul acordat pentru integrarea europeană a Serbiei” a menţionat Dacic în declarația scrisă care a fost transmisă de Vocea Americii.

“În acest timp Serbia și Kosovo, cele două părți care sunt în mod oficial în procesul de normalizare a relațiilor, de luni de zile nu pot ieşi din poziţia pat în care se află”, scrie mai departe în comentariu, deoarece “în ultimele șapte luni, a fost blocat dialogul mediat de UE care ar trebui să le aducă progrese pe calea lor declarativă de integrare europeană”.

“Schimbarea acestui status quo nu se întrezăreşte, având în vedere ce soartă au avut ultimele două acţiuni, respectiv Procesul de la Berlin și Summitul de la Paris. Pe primul participanții și analiști l-au evaluat ca un insucces în timp ce al doilea nici măcar nu a avut loc,  iar summitul de la Poznań,  cel puțin de autorităţile de la Belgrad și Pristina a fost un eşec din cauză că autorităţile kosovare au interzis vizitele în Kosovo ale oficialilor sârbi – decizie pe care după o zi de ambiguități au negat-o autoritățile kosovare”. La sfârșit Vocea Americii a menţionat că “în tot acest timp ca un exemplu de cooperare și acceptare a valorilor europene în prim-plan de luni de zile este Macedonia de Nord… care prin schimbarea puterii, a  schimbat prioritățile, lăsând în urmă disputa numelui pe care a avut-o cu Grecia şi, cu toate că până acum nu a fost premiată prin deschiderea negocierilor de aderare cu UE, a fost proclamată  ca o nouă speranță a Europei”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele