

Miercuri, ca reacție la protestul grefierilor, Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că dorește să aibă un dialog cu aceștia, subliniind că este „solidar Guvernului Orban” și că „lucrurile nu se pot rezolva peste noapte, (…) în ceea ce privește finanțele făcute praf de PSD”, informează Mediafax.
Declarația a fost făcută de ministrul Justiției la intrarea în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Predoiu a fost întrebat despre nemulțumirile ce au scos, miercuri, în stradă, peste 6.000 de grefieri, din cauza inițiativei de a abroga pensiile speciale.
„Acest Guvern, cu care sunt solidar, încearcă să scoată activitatea administrativă a țării din impas în care l-a dus politica PSD și în ceea ce privește finanțele țării făcute praf și în ceea ce privește legislația Justiției făcută praf și în ceea ce privește coeziunea sistemului judiciar făcută praf. Nu se pot rezolva lucruri peste noapte, dar avem răbdare, vom avea dialog, vom găsi împreună soluțiile”, a spus Predoiu.
Ministrul Justiției a făcut precizări și cu privire la semnalul de alarmă tras de CSM. Consiliul a precizat, într-un comunicat de marți, că nu va tolera afectarea statutului magistraților dacă va fi eliminată pensia de serviciu, subliniind că aceste plăți demonstrează că independența justiției include și securitatea financiară a corpului judecătorilor și procurorilor.
„Aceeași politică voi avea și vis-a-vis de CSM, de deschidere către dialog, voi asculta punctele de vedere , le voi transmite Guvernului, dar subliniez că sunt solidar cu prim-ministrul și cu Guvernul din care fac parte, în încercarea de a redresa o situație grav avariată de guvernarea PSD. Acesta cauze vin din trecut. Situația de azi nu s-a creat peste noapte. Sunt multe lucruri care au contribuit la această criză, poate și frământările din sistemul judiciar, poate și lipsa de coeziune din sistemul judiciar, poate și excesele în anumite cazuri care au fost mediatizate, care privesc drepturile salariale. Toate acestea au alcătuit un cocktail pe care vechea guvernare nu numai că nu le-a rezolvat, ci l-a acutizat prin lipsă de implicare și prin ascunderea probelemelor grave din sistem”, a susținut ministrul Justiției, la intrarea în CSM.
Peste 6.000 de grefieri au anunțat că vor bloca activitatea instanțelor, miercuri, de la ora 10.00, ca semn de protest față de soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților de adoptare a proiectului de lege care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.