Simina Tănăsescu depune jurământul la CCR. Petre Lăzăroiu, înlocuit de fosta consilieră a lui Iohannis

80
2 minute de lectură

Fosta consilieră prezidențială a fost propusă pentru funcție de președintele Klaus Iohannis, și îl va înlocui pe Petre Lăzăroiu, informează Mediafax.

Administrația Prezidentială a transmis că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de către Elena-Simina Tănăsescu va avea loc marți, 11 iunie, la ora 12:00, în Palatul Cotroceni.

Prin urmare, Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial, va fi timp de nouă ani judecător al CCR, după încheierea mandatului lui Petre Lăzăroiu pe data de 9 iunie.

Pe 6 mai, Petre Lăzăroiu a sfătuit-o pe Simina Tănăsescu „să rămână ea însăși indiferent de ce presiuni vin dintr-o parte sau alta”.

Simina Tănăsescu a demisionat în luna iunie 2018 din funcția de consilier prezidențial, în urma unui scandal provocat de o întâlnire cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu. Aceasta a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că “are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la Curte, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu nu a reprezentat Președinția română în discuţia pe care a avut-o cu judecătorul CCR.

De asemenea, pe 15 iunie expiră și mandatele la CCR ale judecătorilor Ștefan Minea șli Simona-Maya Teodoroiu. În locul lor au fost desemnați de către Senat Gheorghe Stan, iar de către Camera Deputaților Cristian Deliorga.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele