Un avion Blue Air a adus în țară 13 tone de materiale medicale din China

38
1 minut de lectură
Sursa foto: Wikipedia

O aeronavă Blue Air a adus, miercuri, 13 tone de materiale medicale din China. Transportul face parte dintr-o serie de 30 pe care compania le va efectua zilnic, începând de vineri. Alte 4 tone de materiale medicale vor fi livrate joi seară de Tarom.

Operatorul internaţional Blue Air a adus în ţară din China 13 tone de materiale medicale. Avionul cargo a venit din Shenzhen şi a aterizat pe Otopeni miercuri după-amiază.

„Este primul transport, mai avem altele contractate în perioada următoare, aproape zilnic, începând de vineri. Avem un număr de 30 de transporturi pe care trebuie să le facem în cel mai scurt timp”, a declarat Cristian Buciu, directorul operaţional al Blue Air.

Joi seara, alte 4 tone de materiale medicale vor ajunge în România printr-o cursă operată de compania naţională Tarom.

Operatorii aerieni încearcă astfel să îşi reducă pierderile cauzate de criza coronavirusului. După ce cursele regulate de pasageri au fost suspendate, companiile îşi reprofilează aeronavele pentru transportul de marfă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele