
Rachetele Patriot au fost testate la Marea Neagră, pe poligonul Capul Midia, în cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 19, desfășurat recent în cinci locații din România.
Publicația de cultură militară Stars and Stripes a publicat un video cu testul balistic desfășurat pe poligonul de trageri sol-aer Capul Midia, din județul Constanța.
A fost prima testare balistică a sistemului Patriot în România.
Testarea acestor rachete „poate transmite un mesaj la Marea Neagră, acela că în curând vom dispune de aceste capabilități”, a declarat șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-maior Viorel Pană.
Sistemul Patriot reprezintă cea mai mare achiziție de armament a Armatei Române de după 1990.
Alături de ţara noastră, alte 15 state se bazează pe sisteme Patriot pentru a-şi proteja cetăţenii şi forţele armate, incluzând SUA şi şase ţări europene: Germania, Grecia, Olanda, Spania, Polonia şi Suedia.
Acest program major de înzestrare a Armatei a fost semnat în decembrie 2017 printr-un acord „government to government” – pentru primul sistem Patriot şi serviciul de instruire a personalului, iar în luna octombrie 2018 au fost contractate prin amendamentul 2 echipamentele majore aferente sistemelor 2, 3 şi 4.
Aproximativ 8.000 de militari din şase ţări (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, România, Ungaria şi Statele Unite ale Americii) au participat, în perioada 3-24 iunie, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2019, condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) şi Statul Major al Forţelor Terestre al Armatei României, care se desfăşoară pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei.
Activităţile de instruire în comun au inclus exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a Regimentului 2 Cavalerie al SUA din Germania în România, precum şi activităţi cu specific medical.
Exerciţiul multinaţional SG19 are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa.
Programul de instruire multinaţională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exerciţiu bienal. SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere.