ACTUALIZARE. Liderul PSD își va afla sentința a doua zi după alegerile europarlamentare și referendumul pentru justiție, a decis instanța supremă la ultimul termen din procesul în care Dragnea a fost deja condamnat de instanța de fond la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.
Președintele completului de judecată de la Instanța supremă a anunțat, luni, că magistrații vor amâna pronunțarea unei sentințe în cazul lui Liviu Dragnea. Un avocat s-a declarat nemulțumit de ora târzie, iar președintele completului a anunțat că ”oricum vom amâna pronunțarea”.
Procurorul DNA a anunțat, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că solicită pedepse mai aspre pentru inculpații din procesul lui Liviu Dragnea. “Solicităm aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, așa cum a apreciat instanța de fond”, a precizat procurorul.
Magistrații instanței supreme au anunțat, luni, că resping toate solicitările formulate de avocații inculpaților din procesul lui Liviu Dragnea, inclusiv cea de amânare, și că judecă luni ultimul termen.
Instanța a decis respingerea excepției de nelegalitate a constituirii completului de 3 judecători, respingerea cererilor de sesizare a CCR, dar și cererea de amânare a procesului până după decizia Curții Constituționale. (detalii AICI)
Unul dintre judecătorii din complet se pensionează pe 1 iunie.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă, luni, ultimul termen din dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Context. Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, luni să amâne un verdict la sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, sesizare făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache. CCR va discuta din nou acest subiect în 5 iunie.
Patru dintre cei 9 judecători ai Curții Constituționale au solicitat amânarea pronunțării pentru aprofundare și documentare în legătură cu sesizarea, au declarat surse juridice pentru MEDIAFAX. (detalii AICI)