Ministrul Economiei: Premierul a solicitat posibilitatea finanțării UE pentru rețelele de gaze

15
2 minute de lectură

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat vineri, că premierul Ludovic Orban i-a solicitat să realizeze un proiect ca rețelele de distribuție a gazelor înființate de autoritățile locale să poată primi finanțare europeană.

Urmăriți-ne și pe Facebook.

„Premierul Ludovic Orban a solicitat ca în exerciţiul financiar 2021-2027 să fie eligibile pentru finanţare din fonduri europene înfiinţările de reţele de gaze sau extinderile de reţele. Voi susține și sprijini acest proiect important, pentru ca românii care doresc să aibă gaz în case să poată avea această posibilitate”, a scris ministrul pe Facebook.

Popescu a mai precizat că pasul acesta a fost făcut după ce modificarea legii a oferit autorităților publice locale posibilitatea de a înființa rețele de distribuție a gazelor naturale.

„Extinderea rețelei de gaz în țara noastră a fost și este un obiectiv pe care vrem să îl ducem la îndeplinire. În 2018 demaram campania – PNL aduce gazele în casele românilor. Asta după ce am reușit să modific legea, astfel că autoritățile administrației publice locale pot înființa rețele de distribuție a gazelor naturale, iar acestea să fie conectate la magistrale de gaz. Acum facem următorii pași pentru a realiza o nouă etapă a acestui proiect important”, a mai precizat Virgil Popescu.

Urmăriți-ne și pe Facebook.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele