Relansarea României prin refondare

Faliment la guvernare: agonia PSD şi o „fantomă” politică

Învinse sever în alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, PSD şi ALDE continuă să deţină majoritatea în Parlament şi să guverneze. Pseudo-social-democraţii au fost părăsiţi de jumătate din electoratul care-i votase la generalele din decembrie 2016, pseudoliberalii din micuţa formaţiune de dezertori de la PNL n-au mai reuşit să atingă pragul electoral de 5%, dar, înfrăţiţi, nu renunţă la puterea executivă. Strâng din dinţi şi se ţin în şea, împotriva tuturor argumentelor de logică politică şi a propriilor interese de viitor. Contează doar cele de moment: controlul asupra resurselor publice, exploatate pentru îmbogăţirea lor şi a reţelelor lor clientelare. Însă declinul n-are cum să se oprească fără mari schimbări, fără înlocuirea garniturilor de conducere, ceea ce nu se poate face când eşti la guvernare. După condamnarea şi încarcerarea preşedintelui şi „dictatorului” PSD, Liviu Dragnea, „camarila” sa, dezorientată, e în pană de soluţii. La vârf a rămas „marioneta” fostului şef, premierul Viorica Dăncilă, pe care nimeni n-o ia în serios. Între grupurile şi grupuleţele care se fac şi se desfac de la o zi la alta mocnesc tensiunile. În disperată nevoie de „figuri noi”, s-a vorbit la un moment dat despre promovarea în partid a… vice-prim-ministrului în funcţie şi a unui fost deţinător al portofoliului de la Tineret şi Sport, deci „vechi” şi ei, dar cu „avantajul” de a fi mai „şterşi”, puţin băgaţi în seamă până acum. Paleative, adică. Dau din coate şi alţi „vechi”, mai cunoscuţi, deci mai compromişi. Simplă „rotaţie a cadrelor”, pe fondul unei crize de lideri veritabili. Fără o profundă reformă internă, PSD nu-şi poate reveni. Erodarea electorală va continua. Începe să fie plauzibilă şi dispariţia: dacă vor coborî la o cotă care nu va mai garanta beneficii decât pentru prea puţini pseudo-social-democraţi, va urma degringolada şi migraţia către Pro România, partidul-alternativă de stânga al fostului lider PSD Victor Ponta, va fi masivă.

Există şi falimente politice, nu doar economice. PSD-ul agonizează. Despre ALDE ce să mai vorbim?!: e deja un soi de partiduleţ-„fantomă”…

Refondarea imperativă

Incapabile să se reformeze, PSD şi ALDE vor pierde puterea executivă, poate în câteva săptămâni sau luni de zile, poate un pic mai târziu. Greu de crezut că vor rezista până la parlamentarele de la sfârşitul lui 2020.

Va urma relansarea României. O nouă guvernare, ferm democratică, ferm liberală ca filozofie politică şi ca viziune economică, ferm pro-europeană, va trece la repararea stricăciunilor produse din ianuarie 2017 încoace. Coaliţia PSD-ALDE, susţinută de UDMR şi de reprezentanţii mai tuturor celorlalte minorităţi etnice din Parlament, a dat peste cap administraţia, economia, sistemul fiscal, justiţia, practic întregul sistem instituţional al statului, alterat prin reglementări gândite strict în interesul guvernanţilor şi al clientelelor lor şi prin invazia incompetenţelor în aparatul central şi local, ocupat în mare măsură de o armată de rubedenii şi „cunoscuţi” obedienţi. Democraţia a fost distorsionată, administraţia – subfinanţată, economia – frânată, investiţiile publice, oricum mult întârziate, au avansat ca melcul, abia vizibile. Totul e de regândit, zone întregi din legislaţie sunt de rescris, instituţiile vor fi reorganizate, sistemul politic şi administrativ trebuie să devină funcţional, economia va fi stimulată şi relansată către o creştere mai rapidă şi „sănătoasă”, cu investiţii consistente.

Cu alte cuvinte, va fi nevoie nu doar de o schimbare, oricât de „majoră” am considera-o, nu doar de o „reformă”, ci de o refondare a democraţiei româneşti, a statului, de modelare a unei „noi republici”, cum numesc istoricii marile momente de relansare naţională. Următoarea guvernare va avea obligaţia de a-şi asuma o viziune cuprinzătoare asupra situaţiei ţării şi un model serios şi curajos de dezvoltare.

Urgenţe: modificarea în multe puncte a Constituţiei, practic ca nouă Constituţie, cu importante reglaje în arhitectura instituţională a statului şi cu clarificări privitoare la raporturile dintre cele trei puteri, ţinând cont şi de statutul României de membră a Uniunii Europene; reorganizarea administrativ-teritorială, cu cel puţin două imperative, al eficienţei în funcţionarea structurilor locale şi al adaptării la principiile continentale de dezvoltare, în compatibilitate cu instituţiile bruxelleze; reorganizare şi la nivel central, ministerial; reaşezarea sistemului electoral, cu eliminarea „şmecheriilor” introduse de ultimele guvernări spre propriul beneficiu; rearticularea sistemului judiciar; noi reglementări privitoare la fiscalitate, la finanţările de stat, la salarizare şi pensii; plan naţional de investiţii în infrastructurile pentru utilităţi (energetice etc.), în cele de transport şi informatice; strategii de stimulare energică a economiei, a mediului de afaceri, a progreselor tehnologice şi de productivitate, a exporturilor; o reformă în sistemul de sănătate; şi aşa mai departe, până la reaşezarea diplomaţiei româneşti pe poziţii de demnitate internaţională reasumată, cu o mai activă implicare în funcţionarea Uniunii Europene şi în relaţiile cu state şi regiuni din restul lumii. Aş menţiona în mod special şi urgenţa unei noi atitudini faţă de cultură, domeniu esenţial pentru o ţară, insuficient sau deloc înţeles de actuala noastră clasă politică.

Un adjuvant cu mare potenţial de succes: pentru o reconstrucţie temeinică şi înţeleaptă, pentru a preîntâmpina alte modificări de sistem nocive, când se vor produce alte rotaţii la putere, următorii guvernanţi ar face bine să invite la negocieri şi viitoarea stângă, fie că se va numi PSD, Pro România sau altfel, încât să se poată încheia un pact de stabilitate pe termen lung.

Ca să ştie toată lumea: urmează relansarea, refondarea, dezvoltarea spectaculoasă a României!